Un alt sezon

Trăiri noi și fără contur. Dumnezeu mă îndeamnă să le aștern pentru a le percepe deslușit. Da, este vorba de un alt sezon din devenirea mea…

Citește în continuare „Un alt sezon”
Publicitate

Scrisoare pentru Meda

De un an suntem împreună, copila mea cu chip de cer.

Mi-e dor de neuitata zi când te-ai dezlipit de mine, tânjesc după începutul nostru… doar noi două. Trecute prin primejdie, tu ți-ai gasit alinarea în brațele mele, iar eu, te-am privit până dimineață… părea că suntem doar noi în univers, noi și Dumnezeu!

Puiul meu mic, ce minune că ești!
Am tot visat cum ar fi când împlinești un an, cum începi să faci pași, cum iți exprimi personalitatea… și iată-ne aici, 365 de zile dăruite de Dumnezeu să mă bucur de tine cu totul! Zile ce mi-au dat învățături prețioase, zile de redefinire, zile cu miros de Cer.


Abia acum cuprind gândul lui Dumnezeu. Ai fost în planul Lui înainte să fi știut de tine și uneori simt că ai zburdat cândva cu îngerii și ai adus din mireasma Cerului în casa noastră.
Pentru că da, copil iubit, miroși a Cer atunci când, din inocență, faci ceva ce nu ai voie, te atențonez, iar ție îți pare rău și vi plângând să te îmbrățișez… cuvintele din inima ta îmi spun „nu, mama, nu fii supărată, vreau să fie numai bine între noi”… și câte alte lecții ai adus cu tine ca să înțeleg mai bine ce spunea Domnul Isus „… și nu vă veți face ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.”

Mă smerește bunătatea lui Dumnezeu! Inima Lui de Tată, prin tine o văd mai deslușit, prin tine El îmi modelează trăirea, iar eu îmi odihnesc gândurile știind că El ne poartă de grijă… să fim împreună o veșnicie!

La mulți ani scumpa,  cu drag, mama ta.

O bucurie nouă…

Zilele de iarnă poartă aroma copilăriei și amintirea ei. Pui de om cu chip de cer, clipele tale îmi sunt balsam ce-mi alină dorul…

O bucurie nouă ți-a fost trimisă de Sus și stai cu privirea pierdută în alb… iar eu visez în locul tău, zile pe dealuri încărcate de zăpadă și strălucire în ochi.

Împlinirea de a te avea în lunile de iarnă îmi dă și mie din bucuria nouă. Bucuria de mă oglindi în trăirea ta de copil… cu speranța în Dumnezeu că ne va da și alte ierni, cu alte bucurii.

“Domnul a făcut mari lucruri pentru noi și de aceea suntem plini de bucurie.” – Biblia

Ninge la margine de oraș…

E Decembrie. Luna cu sufletul alb, plină de armonia ce-o aștept cu dor…

Acum Decembrie m-a găsit altfel. Istovită de multele gânduri, eșecuri și așteptare, simt că aproape mi-a rămas doar Dumnezeu…

Doamne drag, de-ar rămâne în inima mea Cuvântul Tău, nu m-aș mai îndepărta pe-o cărare singură de atâtea ori. E de-ajuns doar câteva zile să mă opresc și să nu mai respir Cer. De nu m-aș mai lăsa clătinată de mintea mea atât de ușor… asta mi-e dorința.

… din gheața ce mă învăluie, mă descopăr, mă-ntâlnesc cu mine doar când stau lângă Creator, cel ce-mi cunoaște inima și pornirile ei, dedesupturile și motivele. Merge iar la drum cu mine și-mi arată locul unde mie mi se pare că am înaintat îndeajuns.

…nu te opri, urcă mai sus!

Șoaptă în taină spusă inimii mele căreia, cu fiecare neîmplinire legată de pământ, îi mai cade o bucată de gheață. Ce har să ți se spună și poarte de grijă în felul acesta…

Și cum să mă plâng de inima-mi tristă când n-am fost să-mi înfig rădăcilile în sursa bucuriei?! N-am drept…

Drept am să-mi înseninez fața cu mulțumire și să mă bucur că lacrimile tristeții se împreunează în același timp cu cele ale fericirii când îmi privesc pruncul primit de Sus. Pentru că Dumnezeu e credincios când eu nu sunt. Are răbdare cu mine, pe când eu încă învăț răbdarea.

….și ninge, ninge cu liniște…

Dumnezeu se laudă cu tine…

Cât de multe am de împărtășit în ultima vreme, dar când vine vorba despre noi, nu mă încumet ușor. Acum însă, este vorba despre altcineva… cineva cu frică de Dumnezeu. Și altfel îndrăznesc, este de folos, în primul rând pentru inima mea…

Pe acest cineva, nu îl cunosc, încă, dar sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ajung… la casa de lângă deal, cuibul nostru. Ne este vecin acolo, lângă casa acum în șantier…

… Cum toate erau în schimbare, ușile vechi erau la vedere, iar vecinul a găsit una din uși folositoare și a cerut, chiar să o plătească și dacă vrem să curețe molozul, să îl ducă unde trebuie. Bineînțeles, ne-am bucurat că cineva se oferă să ne ajute cu ceva ce pe noi ne depășea. Așa e Dumnezeu, face surprize când ai nevoie de ele…

Mai erau lucruri rămase și ne-am bucurat că ne-a eliberat șoprul. Familiei lui îi erau de folos… atunci bucuria a fost mai mare. Îmi dau seama că, prea bine ne merge! Și greșim…. Când Domnul Isus a înmulțit pâinea și peștii, la final a trimis să se strângă coșuri cu resturile rămase, în natura Lui nu este risipă… și mi-am adus aminte ce în mine dormea de o vreme.

La final, Andrei, omul meu, i-a plătit 200 lei pentru muncă și motorină. I-a luat cu greu… îi merita. Nouă ne-a făcut un bine, nu noi lui! Dar mai mult de atât… după câteva zile a venit să aducă 100 lei înapoi, pentru că a fost, totuși, prea mult! Om cinstit cu conștiință vie… Dumnezeu se laudă cu tine!

Mi-e atât de dor de sat și sărăcia lui, astea două merg împreună. Acolo sărăcia e ușoară, unde Dumnezeu încă nu a fost scos din funcția lui normală. Unde viața dă inimii omului de acolo mai multe bucurii dintre cele pe care rugina nu le roade și hoții nu le pradă.

Toată întâmplarea asta tremură în sufletul meu, cu bucurie, că am ales bine. Așă că tare aș vrea să mă regăsesc prin țară, printre ai mei…

Cine e dușmanul nostru?

El vorbește mai multe limbi, la toate priceput, poartă mai multe forme, dar e același. Acest product stricat al ambițiilor nelegiuite, acest monstru brutal care sfărâmă națiunile și drepturile morale, acesta e dușmanul cel mare al nostru: modernismul, ce stă amenințător înaintea noastră, promovând stricăciunea și desfrâul unei lacome vieți.

Înverșunată se zbate în jurul nostru o societate plină de generoase iluzii, care crede că a descoperit adevăruri noi, iar pentru a le scoate la vedere, dărâmă, în turbate lovituri, în numele luxului, nerușinării și viciului, Citește în continuare „Cine e dușmanul nostru?”

Din durerile țării…

 

Ceea ce se ridică mai luminos și mai sfânt în mijlocul frumuseții țării, podoaba cea mai aleasă pentru mine este țăranul român, cel ce a scos lumii la vedere felul neamului nostru… mi-e nespus de drag să-l cuget! În marea lui putere de muncă, de răbdare și de statornicie, în mintea lui trează și inima caldă am găsit sprijinul speranțelor noastre. În sufletu-i duios lămurit de focul atâtor suferinți, am găsit un izvor curat, o călăuză a trăiniciei și stăruinței noastre pe acest pământ. Citește în continuare „Din durerile țării…”

Acum toate visurile mele se prefac în rugăciune…

368EFFB7-2EFE-451C-9779-40CB74A01644Azi inima mea e bucuroasă de timpul ce a trecut și a lăsat în urma lui învățături… Și eu împreună cu el, am lăsat în urmă visuri, lucruri și oameni ce mi-au îngreunat apropierea de Dumnezeu. Acele visuri… generoase iluzii de o oarbă sete a fericirii… Citește în continuare „Acum toate visurile mele se prefac în rugăciune…”